APM Mehedinti

Evaluarea contaminării externe a pielii se face cu contaminometrul/dozimetrul portabil sau prin ştergerea locului presupus contaminat cu ajutorul unor tampoane de vată sau tifon înmuitae în alcool medicinal cu care se şterge locul şi care apoi se măsoară la o instalaţie dozimetrică. Dacă valorile măsurate se situează cu mult peste cele ale fondului natural de iradiere, atunci zona măsurată este considerată contaminată radioactiv.

Decontaminarea pielii sau a rănilor uşoare se poate face prin spălarea zonei cu apă şi săpun, la temperatura corpului, până când controlul dozimetric arată valori reduse. Aceste spălări, dar cu apă sau ser fiziologic, se pot face şi la nivelul gurii, nasului şi eventual al ochilor. Cu cât cantitatea de radionuclid de la aceste porţi de intrare este mai mică, cu atât va pătrunde mai puţin radionuclid în organism.

Evaluarea contaminării interne se face direct prin măsurarea radioactivităţii organismului (metoda contorizării întregului corp) sau a unor produse de excreţie (urină, fecale) sau indirect prin măsurarea radioactivităţii aerului, apei de consum sau a alimentelor. Metoda evaluării indirecte a contaminării omului presupune monitorizarea continuă a factorilor de mediu, a apei şi alimentelor, ceea ce presupune posibilitatea evitării contaminării a numeroase persoane după un accident nuclear.

In contaminarea internă, primul ajutor constă în administrarea unor substanţe decontaminante digestive, mai ales când radionuclizii se află în tractul gastrointestinal.

Principalele substanţe cu acţiune decontaminantă sunt: pansamentele gastrice de tipul fosfatului de aluminiu, sulfatul de magneziu, hidroxidului de aluminiu (antidoţi ai stronţiului, radiului, fierului, bariului etc.), ferocianura ferică, numită şi albastru de Berlin (antidot al cesiului). Substanţele decontaminante enumerate reduc absorţia intestinală, fixează radionuclizii prin adsorbţie, schimb ionic sau formare de compuşi metalici insolubili, eliminarea radionuclizilor realizânsu-se prin fecale. Depunerea unor radionuclizi în organele de elecţie poate fi redusă prin saturarea sângelui cu compuşii stabili ai izotopului radioactiv, cum este cazul reducerii fixării în tiroidă a iodului radioactiv prin administrare de iod stabil sau consumarea de cantităţi mari de apă pentru reducerea hidrogenului 3 din organism.

Antidoţi administraţi în cazul acordării primului ajutor sau în clinici de specialitate

Administrarea acestor decontaminaţi (mai puţin a iodului stabil), alături de administrarea unor decorporatori împotriva plutoniului, cât şi a unor medicamente, se face numai în clinici de specialitate sub control medical, ceea ce presupune transportarea de urgenţă a persoanei contaminate la cea mai apropiată formaţiune medicală specializată.

Acordarea primului ajutor în caz de contaminare radioactivă după un accident nuclear sau în laboratoarele în care se lucrează cu soluţii radioactive, presupune existenţa unor truse medicale cu instrucţiuni de decontaminare, inclusiv cu antidoţi ai principalilor radionuclizi cu importanţă radiobiologică mare pentru om (iod, cesiu, stronţiu etc.).

Antidoţi administraţi în cazul acordării primului ajutor sau în clinici de specialitate

Radionuclid	Antidot	Mod de administrare
		piele	inhalare, ingestie
Hidrogen 3 (tritiu)	-	se consumă 3- 4 litrii de apă + furosemid
Iod 131	100-300 mg KI	se bea un comprimat de KI cu apă
Stronţiu 90, 89	fosfat sau hidroxid de aluminiu	-	cca 10 g pe zi, de trei ori, cu purgativ uşor
	decontaminant cationic	se spală pielea sau plaga contaminată	-
Cesiu 137, 134	ferocianura ferică, comprimate a câte 1 g	-	se administrează de trei ori pe zi
	decontaminant cationic	se spală pielea sau plaga contaminată	-
Pământuri rare, plutoniu, transplutoniene	DTPA-Zn1) spray sau soluţie	se spală pielea sau plaga contaminată	- se inhalează DTPA-Zn - perfuzie intravenoasă lentă 1/zi, mai multe zile
Uraniu	Bicarbonat de Na soluţie 8,4%	se spală pielea sau plaga contaminată	perfuzie intravenoasă

Oamenii se pot proteja împotriva radiaţiilor prin păstrarea distanţei faţă de sursă, combinată, sau nu, cu ecranarea faţă de aceasta, astfel încât nivelul radiaţiilor să scadă pe măsură ce ne îndepărtăm de sursă. Ne putem proteja prin limitarea la maxim a timpului petrecut în apropierea unei surse. Dacă radionuclizii ajung în organism – de exemplu prin respirarea aerului contaminat sau prin consumul de apă şi alimentele care conţin radionuclizi – doza nu poate fi redusă prin nici una din aceste măsuri. În consecinţă, principala modalitate de a controla acest tip de expunere la radiaţii constă în prevenirea ingerării sau inhalării de radionuclizi. Prevenirea eliberării radionuclizilor în aer, apă şi alimente, (acestea sunt căile de pătrundere în organism) acoperă un spectru larg de măsuri, începând cu controlul şi monitorizarea emisiilor de "rutină" de radionuclizi în mediu şi ajungând bineînteles până la prevenirea accidentelor din industria nucleară.

Dacă radionuclizii sau sursa de radiaţii se află într-un loc bine definit – de exemplu în sol sau într-un container – oamenii se pot proteja prin blocarea radiaţiilor. Această formă de protecţie se numeşte ecranare, iar tipul şi grosimea materialului de ecranare depind de tipul şi de intensitatea radiaţiei. Pentru radiaţii foarte intense, provenind dintr-o staţie nucleară sau dintr-un container în care se transportă combustibil nuclear uzat, ecranarea poate consta în câţiva metri de ciment sau zeci de centimetri de oţel sau câţiva centimetri de plumb.

Datorită faptului că se presupune că orice doză de radiaţii generează anumite riscuri şi fiindcă întotdeauna există un anumit nivel de radiaţii de fond în natură, nu este posibil să eliminăm toate riscurile asociate cu aceste radiaţii. Pentru a menţine acest risc la un nivel cât mai scăzut, permiţând, în acelaşi timp, utilizarea benefică a radiaţiilor şi a materialelor radioactive, au fost elaborate o serie de principii de protecţie pentru acele activităţi care conduc la creşterea dozelor încasate de oameni:

• Aceste activităţi trebuie desfăşurate numai dacă efectele pozitive le depăşesc pe cele negative, adică în cazul în care beneficiile rezultate din aceste practici vor fi mai mari decât riscurile generate;
• Riscurile de radiaţii – dintr-o anumită activitate– nu trebuie să depăşească limitele specificate;
• Chiar şi sub aceste limite, riscurile de radiaţii trebuie menţinute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil - ALARA (din engleză As Low As Reasonably Achievable), adică trebuie luate măsuri pentru a reduce riscurile cât mai mult, cu excepţia cazului în care acestea sunt prea costisitoare sau dificile în comparaţie cu posibila reducere a dozei.

Pentru acele surse de radiaţii care pot fi controlate, există limite pentru dozele pe care populaţia le poate primi.

Un individ nu trebuie să primească mai mult de 1 milisivert pe an de la toate unităţile nucleare şi de la alte activităţi generatoare de radiaţii. Acest lucru nu include dozele primite de o persoană din sursele naturale de radiaţii sau în scopuri medicale.

Un lucrător care lucrează cu radiaţii nu trebuie să primească mai mult de 20 mSv pe an din activitatea respectivă. Există restricţii speciale referitoare la femeile însărcinate care lucrează cu radiaţii, pentru a garanta protecţia fătului.

Trebuie menţionat faptul că acestea sunt limite superioare, însă nu este suficient să ne limităm la conformarea la aceste limite. Dozele trebuie menţinute la o valoare cât mai joasă posibil în limite rezonabile, ceea ce de regulă înseamnă că sunt cu mult sub aceste limite. De fapt, numai un număr limitat de persoane, care trăiesc în apropierea facilităţii respective pot primi doze aproape de limitele prevăzute pentru populaţie, însă pentru majoritatea oamenilor dozele de la acele facilităţi vor fi mult mai reduse. Şi majoritatea lucrătorilor din industria nucleară nu primesc mai mult de câţiva mSv pe an, iar lucrătorii din alte domenii – cum ar fi personalul de pe liniile aeriene sau personalul medical – primesc doze similare în activitatea lor profesională.